slide5 - Galerie slider
slide2 - Galerie slider
slide1 - Galerie slider
slide3 - Galerie slider
slide4 - Galerie slider

Ultimele activități de educație muzeală programate pentru acest an de către Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni

În perioada 16-18 decembrie 2019, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni a derulat ultimele activități de pedagogie muzeală programate pentru acest an.
În acestă perioadă Florin Herțeg a coordonat mai multe ateliere de scriere cu pana, dar a și prezentat elevilor și cadrelor didactice filmul istoric documentar realizat de MNCR -”Tabla Buții, 1916” în mai multe unități școlare.
 
Luni, 16 decembrie, activitățile creative s-au derulat la Școala Primară din Acriș, comuna Vama Buzăului, jud Brașov. Elevii au fost foarte interesați de filmul istoric prezentat, iar la atelierul de scriere au caligrafiat cu pana și cu tocul diferite citate despre prietenie.
Miercuri, 18 decembrie, atelierul de scriere cu tocul cu peniță și cu pana a fost găzduit de Școala Gimnazială din Siriu, jud Buzau. Elevii au fost impresionați de istoria scrisului, precum și de instrumentele vechi de scriere prezentate.
Prin aceste activități Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni încheie un șir lung de programe de pedagogie muzeală derulate pe parcursul acestui an la sediile proprii, dar și în multe unități de învățământ, cămine cultural și alte spații din județele Covasna, Harghita, Brașov, Buzău,Mureș și Bistrița -Năsăud.
Le mulțumim partenerilor pentru minunatele activități realizate și sperăm ca și în noul an să putem implementa multe proiecte culturale la fel de frumoase!

loading...